Mi-e rău la mirosul de căpșuni
Mirosim prea dulce și acru împreună
Vreau sa scap de tine, dar nu vreau să te las
Egoistă, gândesc doar la mine
vreau să te ajut și nu mă simt dacă nu am știut s-o fac
Mirosul acru mă sperie și mă respinge
Mirosul dulce mă ține lipită de tine
La fel cum este lipită o albină în călduri
De o floare aromată cu polen acru.
Vreau să te scap de polenul acru
Să te ușurez de greutatea lui ce îți trage petalele în jos
Nu mai poți privi la soare
Mă doare capul, trebuie să îl vezi și tu.
Dacă te scap de greutate și vezi soarele
Mă faci albina ta preferată?
O să mă mai ardă soarele în cap?
Poate petalele tale o să-mi țină umbră?
Să odihnesc
Să nu mai fiu o albină harnică și arsă de soare.”
-Drina
„Ce trist și frumos e cînd omul se-nșală
asupra lumii (și poate nici nu află
vreodată), ca pisica înnebunită
de lucirea unui cuțit pe perete.
Uită pe loc de toate și țîșnește
ca friptă direct spre pata jucăușă
de lumină – și de fiecare dată
se duce-n bot și de fiecare dată,
fără nici o ezitare, se aruncă
pe sclipirea aia care de fapt nu e
nimic, nu înseamnă nimic, n-o ajută
la nimic. Ba, mai mult, dacă dispare, stă
nemișcată la perete și așteaptă
să revină, cu mustățile fremătând.”
-Dan Sociu
„Eşti ce n-a văzut Parisul,
Acea amăgire a străzilor pustii
Aburul dimineţii cotropind retina
Turnul Eifel căutându-şi lumina.
Eşti ce n-a văzut Parisul,
Ca o nenăscută, ca o dată dispărută
Halou fără suflet pierzâdu-se-n ceaţă,
Din poartă-n poartă, din piaţă-n piaţă.
Eşti ce n-a văzut Parisul,
Ca inima unui acordeon
Cântând o şansonetă
Ca o Edith, când blondă, când brunetă.
Eşti ce n-a văzut Parisul,
Ca o boare destrămându-se-n cer
Ca flux şi reflux, ca maree
Risipindu-se pe Câmpiile Elizee.”
-Marius Tucă
✧
✧
✧
„Dimineața în pădurea de pini”
- I.I. Shishkin
„Impression sunrise”
-Claude Monet
„Alionushka”
-Victor Vasnetsov
„Keane's garden”
-Margaret Keane
